Ingrijire Anthurium
Amplasare – lumina si temperatura
Anthurium are nevoie de multa lumina insa nu suporta soarele direct, o expunere sudica sau estica este ideala. Lipsa luminii va duce la incetinirea cresterii si dezvoltarii plantei. Speciile de Anthurium fara flori tolereaza mai bine lipsa luminii, insa doar pentru perioade scurte de timp. Temperatura optima este intre 17-25°C. Planta nu suporta inghetul insa nici temperaturile foarte ridicate nu-i fac bine. Pentru a creste umiditatea atmosferica este recomandat sa pulverizam planta periodic sau sa amplasam o farfurie cu pietris umed sub ghiveci.
Udare si hranire
Pamantul plantei trebuie mentinut umed in permanenta, nu trebuie insa sa exagerezi cu apa, astfel incat radacinile plantei sa nu stea prea mult timp in multa apa. Lipsa apei face ca planta sa se dezvolte mai greu si chiar sa nu mai infloreasca. Fertilizarea se face doar in perioada de primavara-vara cu fertilizanti pentru plante acidofile.
Elemente decorative
Frunzele plantei sunt lucioase, cordiforme sau lanceolate, cu petiol lung, florile sunt decorative, au forma unor spate carnoase, de culoare alba, rosie sau roz, iar in centru prezinta un spadice, cu aspect de deget de culoare galben sau alb.
Spatiile de birouri pot fi infrumusetate prin ghivece inalte cu aceasta planta, plasate la intrarea in cladire. Jardinierele cu Anthurium plasate pe langa birouri ca pereti despartitori, dau un aspect elegant si vesel spatiului.
Pericole
Pe frunzele sale pot aparea pete maro (antracnoza) favorizate de administrarea ingrasamintelor in cantitati prea mari, lipsa luminii, sau temperaturi prea ridicate.
Important
Pulverizati periodic frunzele in anotimpul cald. Nu expuneti planta la soare! Anthurium este o planta acidofila astfel ca la transplantare este bine sa utilizati substrat special pentru plante acidofile.
Pe scurt, ingrijire Anthurium
- Lumina pentru o buna dezvoltare: multa, fara soare direct
- Lumina pentru supravietuire: medie
- Udare in conditii de dezvoltare: medie
- Frecventa udare: bisaptamanala
- Viteza crestere: medie
- Grad de sensibilitate a speciei: rezistenta medie
Din aceeasi categorie de plante decorative: Areca